Prevenţia, medicina viitorului 2

Ultimul pericol apărut odată cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare este dat de aşa numitele unde EFM. Wireless, calculatoare, telefonia mobile, practic orice dispozitiv electric, produc unde electromagnetice dăunătoare.

Normal că suntem preocupaţi de ce soluţii avem pentru a ne proteja sănătatea.

Medicina alopată se ocupă de boli, pe când medicina tradiţională se ocupă de cauze. În medicina alopată practic nu putem vorbi de vindecare. Rolul atribuit doctorilor, si asta o spune un medic, este acela de a ajuta organismul pacientului să treacă mai uşor peste starea de boală. Cu adevărat importantă este prevenţia.

Aşa a apărut medicina integrativă care înseamnă:

  • Prevenţie
  • Stil de viaţă
  • Consum de suplimente nutritive
  • Terapie convenţională, acolo unde este cazul

De ce ne reîntoarcem la sursele naturale?

  • Datorită contraindicaţiilor şi efectelor secundare negative ale medicamentelor de sinteză. Datorită tot mai multor bacterii care rezistă la tratamente ( vezi bacteriile intraspitaliceşti)

De ce suplimente Calivita?

  • Sunt certificate – conţinut, tehnologie şi efecte
  • Sunt din surse 100% naturale
  • Controlul purităţii – fără pesticide, metale grele, microorganism etc.
  • Certificate ca produse organice

Suplimentele nutritive Calivita accelerează procesul de vindecare a unor boli.

Iată câteva din produsele Calivita care şi-au dovedit eficacitatea de-alungul timpului (peste 25 ani):

  • Noni Organic cu o concentraţie de substanţă activă de 6000mg în 15 ml (o doză) faţă de Noni Polinezian cu doar 400mg
  • Vitamine (solubile în apă) cu absorţie treptată în organism , asigură furnizarea permanent de vitamine în sângegraţie vehicului de tip carbohidrat – Vit C( cu diferite concentraţii)
  • Rhodiolin, Nopalin, ZenThonic sunt produse cu un puternic efect imunitar care ajută la vindecarea organismului fără efecte adverse negative

CONTINUAREA mâine cu suplimente adresate sistemului digestiv.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.