Istoria apei alcaline

“Sănătatea oamenilor este fundamentul de care depinde întreaga lor fericire și toată puterea lor.”

– Benjamin Disraeli.

Dr.Linda Posch despre apa alcalină

Povestea ionizatoarelor de apă alcalină este ca un fluviu având două râuri principale care se revarsă în el. Primul curent este paradigma care ne-a inspirat, idee care i-a condus pe mulţi înspre căutarea unei forme superioare de apă. Cel de-al doilea curent este dezvoltarea procesului în sine, tehnologia ionizării apei.

Partea tehnologică

Într-un fel mai întâi a apărut dezvoltarea procesului, înainte ca paradigma să fie cunoscută în lumea largă a cercetării. Aceasta a venit prin Michael Faraday, cel care a inventat magnetoul şi dinamul şi a fost unul dintre marii pionieri ai energiei electrice. Una dintre invenţiile sale care nu a găsit aplicare practică în timpul vieţii sale a fost un dispozitiv care realiza electroliza, separarea electronică a apei în cele două componente principale ale sale, hidrogenul şi oxigenul. Mai târziu, o formă de electroliză a fost utilizată în dezvoltarea ionizatorului de apă alcalină.

A durat mai mult decât un secol până când oamenii de ştiinţă din lume să găsească inspiraţia de care aveau nevoie pentru a înainta în căutările lor de a descoperi o apă perfectă, mai sănătoasă care să fie utilizată de oameni. Au existat probabil mai mulţi oameni care au avut această inspiraţie. Totuşi, istoria completă a dezvoltării ionizatorului de apă alcalină nu a fost încă trasată cu acurateţe.

Unul dintre acei cercetători de început, Dr.Henri Coandă, a fost un om de ştiinţă român cunoscut, care a primit Premiul Nobel. El este cunoscut în primul rând pentru studiile sale asupra dinamicii fluidelor şi aplicaţiile sale în aeronautică. Ce este mai puţin cunoscută este obsesia care l-a însoţit întreaga viaţă legată de structura apei, o obsesie alimentată, fără îndoială de poveştile despre longevitate care au ieşit la suprafaţă despre oamenii din Hunza. În anii ’30 Coandă a călătorit înspre acel pământ îndepărtat pentru a-şi confirma speculaţiile referitoare la apa din Hunza care ar fi avut proprietăţi unice care au contribuit la longevitatea lor. Concluzia sa a fost că, într-adevăr apa era diferită. În momentul în care temperatura sa a fost scăzută şi apa din Hunza a trecut într-o formă cristalină, asemănătoare unui fulg de zăpadă, aceasta a revelat o structură similară cu sistemul venos al oamenilor şi adiţional cu structura vasculară a plantelor.

Istoria ionizării apei alcaline ne conduce spre Hunza, în Munţii Himalaya şi spre Munţii Anzi, spre regiunea Shin-Chan din China şi spre Munţii Caucaz din Azerbaijan. Acestea sunt cu certitudine locuri îndepărtate, însă în aceste zone longevitatea este o regulă, nu excepţia.

Hunza

Cu mult înainte de a începe încercările de restructurare a apei prin ionizare, diverşi oameni de ştiinţă au descoperit că apa şi regimul alimentar din Hunza sunt subiecte de interes special. La urma urmelor nu aveau oamenii din Hunza perioada de viaţă cea mai lungă din lume? Nu erau femeile din Hunza cele care dădeau naştere la copii atunci când erau mai în vârstă, comparative cu cele din restul lumii? Unde era cancerul lor, cariile lor, bolile lor degenerative? Ce a produs acest fenomen de sănătate, vitalitate şi un echilibru al întregului corp care avea originea şi a înflorit într-un loc atât de îndepărtat?

Dinamica apei din Hunza a fost şi este numitorul comun al cercetării ştiinţifice referitoare la apa longevităţii. Şi având în vedere că cea mai mare parte a lumii nu putea să re-creeze condiţiile glaciare neobişnuite şi terenul muntos din care izvora apa, oamenii de ştiinţă au studiat structura apei pentru a vedea dacă putea fi creată. Au putut ei să re-creeze terenul acestei ape speciale înalt alcaline? Au putut ei să-i stimuleze conţinutul de hidrogen activ? Au reuşit ei să o infuzeze cu această formă specială de hidrogen având un electron în plus? Au reuşit ei să obţină potenţialul său Redox negativ? Au putut ei din apă obişnuită să creeze această apă dădătoare de viaţă cu conţinutul său remarcabil înalt de minerale sub formă coloidală?

Istoria acestor cercetări şi cea a altor cercetări pentru descoperirea unei ape perfecte, mai vindecătoare şi invenţia ulterioară a ionizatorului de apă alcalină încă nu a fost spusă în întregime. O parte din ceea ce am scris aici a fost presupusă din mărturii verbale. Adevărata poveste a acestei aventuri nu a fost niciodată înregistrată exact.

Deşi înregistrările par într-un fel obscure, se presupune că la un moment dat după cel de Al Doilea Război Mondial, a existat o încercare din partea unor cercetători ruşi şi japonezi de a cerceta aceleaşi ape pe care le-a cercetat Coandă. Nu este clar ce anume i-a inspirat să continue, însă cu certitudine în anii ’40 mult mai multă lume decât înainte ştia despre Hunza. Realitatea sa a inspirat romanul romantic “Orizonturi Pierdute”, despre un regat mitic denumit Shangri-la, unde oamenii trăiau o veşnicie. Adaptarea acestui roman într-un film de succes regizat de Frank Capra, proiecta povestea izvoarelor secrete ale vieţii izolate în regiunile muntoase ale Himalaiei. Pe la sfârşitul anilor ’40, deşi nimeni nu a proclamat nemurirea locuitorilor din Hunza, exista o febră de a înţelege sursa secretă a longevităţii oamenilor din Hunza. Majoritatea au sesizat că acesta era atât dieta, cât şi apa.

Povestea care s-a născut într-o formă simplă, este că japonezii au descoperit noi metode de electroliză pe baza experimentelor făcute de omologii lor ruşi, care fără îndoială au fost inspirate de tehnologia originală a lui Faraday.

Apa ionică alcalină se produce prin folosirea unui ionizator de apă care separă prin metode electrice apa de la robinet în apă alcalină şi apă acidă, fiecare dintre acestea mergând apoi în celule (recipiente) separate. O celulă conţine apa alcalină care s-a descoperit a fi atât de folositoare pentru sănătatea şi bunăstarea omului. Cea de a doua celulă conţine apă acidă, care de asemenea are utilizări remarcabile.

Primul ionizator de apă, a cărui tehnologie este în conformitate cu această descriere, a fost dezvoltată în Japonia la începutul anilor ’50, posibil ca rezultat al testărilor sistemului rusesc de electroliză. Experimentele au fost făcute la început pe plante şi pe animale. Dezvoltarea pe scară largă a început în 1954 când câteva universităţi agricole din Japonia au început să cerceteze efectele apei ionice alcaline, şi în special efectele apei acide asupra plantelor. Astăzi serele care furnizează flori tăiate folosesc apa acidă pentru a-şi păstra florile proaspete o perioadă mai lungă de timp înainte de a le livra florăriilor.

A durat mai mult timp până când s-au adunat informaţii referitoare la oameni şi cu siguranţă a fost necesar un efort susţinut. Totuşi medicii japonezi au adunat în cele din urmă suficiente informaţii pentru a confirma nu doar lipsa toxicităţii apei alcaline, ci şi efectele sale benefice pentru eradicarea unor stări de boală. Noua metodă a fost denumită tehnologia funcţională a apei, un termen folosit până în zilele noastre în Japonia.

Primele ionizatoare comerciale de apă alcalină au fost disponibile în Japonia din 1958. La început, erau folosite doar unităţi foarte mari în spitale. În 1960, un grup de doctori în medicină japonezi şi cercetători ştiinţifici în domeniul agricol, au format un institut de cercetări special, medical şi agricol pentru a investiga apa ionizată. Au fost organizate întâlniri anuale pentru a-şi comunica descoperirile. În cele din urmă, în ianuarie 1966, Ministerul Sănătăţii şi Restaurării din Guvernul japonez a recunoscut ionizatorul de apă alcalină ca un dispozitiv medical legal pentru îmbunătăţirea sănătăţii omului.

Ionizatoare de apă alcalină produse în Japonia au fost prezentate la început în Coreea în anii 70, iar astăzi sunt, de asemenea aprobate ca dispozitive medicale de către guvernul din Coreea de Sud. În 1985, unitatea casnică produsă în Coreea a fost prezentată în Statele Unite. În anul următor a fost realizat cu succes un test de toxicitate de către un laborator independent din Los Angeles, folosind standardele FDA. Rezultatele au dovedit că nu exista toxicitate în apa alcalină generată de ionizatorul de apă.

Oamenii de ştiinţă Japonezi

În ciuda succesului testării, piaţa pentru ionizatoare s-a deschis abia în anii 1990, în principal prin companii japoneze şi coreene, care continuă şi în prezent cercetările şi dezvoltarea. Începutul mileniului aduce o renaştere şi o creştere în domeniul ionizării apei alcaline din motive obiective. Oamenii sunt mai bolnavi decât au fost vreodată. Cu toată tehnologia noastră modernă, procedurile medicale, şi folosirea medicamentelor, rata îmbolnăvirilor creşte cu o viteză uimitoare la majoritatea naţiunilor dezvoltate. Cel mai important numitor comun pentru aceste naţiuni este faptul că aproape toţi beau „apă impură”.

De-a lungul ultimilor 40 de ani se estimează că aproape 30 de milioane de cetăţeni japonezi au folosit aceste dispozitive. Acest fapt ne poate ajuta foarte bine să explicăm de ce Japonia este pe primul loc în lume în ceea ce priveşte sistemul sanitar, aşa cum a fost comunicat de către Dr.Barbara Starfield, în Revista Asociaţiei Medicale Americane (JAMA). Japonia declară o rată superioară a supravieţuirii pentru bolnavii de cancer şi o rată superioară pentru recuperarea după alte boli. Din nefericire, Statele Unite se află pe locul 13 în acelaşi raport. Este posibil ca răspunsul parţial la ceea ce vă afectează să se afle în apa ionizată care dă viaţă şi susţine viaţa? Noi aşa credem.

Dr.Linda Posch oferă o abordare clinica eclectică şi susţine cu putere folosirea apei ionizate, împreună cu vitamine lichide din alimente integrale şi cu suplimente de vitamine din alimente integrale.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s